Contraste umane

Ma trezesc la 7.00 si incerc sa butonez putin, dar il trezesc si pe Andrei, care, in dimineata asta, se pare ca are limbarita. Se trezeste si Mike, ar incerca sa adoarma la loc dar Andrei nu il lasa deloc. Parca este un zgomot continuu, de fond, gros si infundat, care nu inceteaza orice ar fi. Imi este foarte greu sa ma concentrez si sper ca nu scriu tampenii prea mari. Nu inteleg cum poate vorbi asa legat, trecand de la o ideea la alta, aproape fara pauza sa respire. Subiectele par ca nu conteaza. Trece prin fete, motoare, mancare, iar fete, iar manacare, haine si iar motoare.  Intr-un final, ies toti afara, eu mai raman putin in sacul de dormit, dar mi se face si mie rece la maini si incep sa imi strang lucrurile ca sa plec. Ma duc mai jos, il trezesc pe Tweety care pare ca paste alaturi de o vaca, in curtea cabanei, ma spal la izvor inconjurat de ceturile care se misca repede manate de un vant taios si intru in cabana unde vad ca baietii s-au apucat deja sa manace si Andrei mi-a facut si mie un ceai. Bai, ce oameni. Manac o supa la plic, imi strang lucrurile si plec. Mao nu vrea sa imi ia bani, nu prea inteleg de ce, dar ii multumesc, le las tuturor niste abtibilduri, facem o poza si plec la vale. Opresc putin la benzinarie, in Campulung si il sun pe Pomo care ar trebui sa imi fie ghid prin Bucovina. Pomo este foarte tare: este fan Honda, regalist convins, patriot, canta rock la chitara bas in trupa GOD, face conservatorul si este toba de istorie, desi are doar 22 de ani. Imi spune sa ma duc la manastirea Moldovita, apoi sa trec prin Pasul Palma, desi drumul ar fi foarte rau si apoi sa il sun. O las pe I-oana sa ma duca la Moldovita pentru ca eu iar sunt in exatz pe drumurile astea superbe. Cand ajung in fata manastirii vad ca si aici este o mare de oameni, turisti, autocare si haos. Il las pe Tweety in parcare si intru prin zidurile fortificate, pe sub donjonul intrarii. Inauntru dau peste obisnuita taxa foto pe care o evit bagand aparatul in rucsac si scotandu-l dupa ce am trecut. Ma asteptam ca aici genul asta de jecmaneala sa prinda foarte repede si vad ca devin din ce in ce mai incrancenat cu privire la acest subiect.
Manastirea imi aminteste foarte tare de bisericile fortificate din Transilvania. Principiul este acelasi: o fortificatie romanica, pe care se gasesc elemente gotice cum ar fi unele goluri si ancadramente si, iar in mijloc, o biserica foarte interesanta, de confesiune ortodoxa, dar care este un melanj dintre stilul romanic, gotic si bizantin. Majoritatea bisericilor din zona Bucovinei sunt facute in acest fel. Ceea ce este cu adevarat neobisnuit este faptul ca, la exterior, aceste biserici au fost pictate la fel cum au fost pictate pe interior. Aici, la Moldovita, pictura se pare ca a rezistat cel mai bine. Culorile sunt inca destul de vii si tencuiala nu este prea degradata. Langa biserica este un grup mare de nemti care primeste explicatii de la o maicuta ce le vorbeste limba. Din pacate, inteleg din doi in paispe asa ca dau o tura bisericii, fac niste poze, ma bucur sa gasesc ancadramentele gotice, frumoase, in fatadele laterale si intru inauntru. Aici nu am voie sa fac poze deloc, din acelasi motiv care imi scapa, dar ma conformez si stau la coada ca sa arunc o privire pe peretii pictati. Nu pot sa spun ca pictura in sine ma impresioneaza foarte mult, este in acelasi stil bidimensional, traditional ortodox, nu impresioneaza prin maiestrie sau densitate de detaliu si singurul lucru remarcabil mi se pare a fi varsta inaintata pe care o are. Este drept, se vede patina timpului, asta este destul de impresionant si cu siguranta peretii ar spune multe povesti daca ar putea. Cativa si spun, prin scrijeliturile numelor vizitatorilor ce au trecut pe acolo. Gasesc semnaturi vechi si chiar fotografiez cateva din 1845. Este reconfortant de stiut ca eram cel putin la fel de prosti si atunci ca si acum. Macar nu ne-am tampit intre timp.
Ies, plec si urmaresc un indicator spre Sucevita. I-oana isi recalculeaza traseul, nu inteleg de ce, iar eu merg mai departem asteptand sa urc in pas si sa incep sa merg pe drumul prost. Soseaua este, insa, foarte buna si chiar enervant de aglomerata. Dupa 23 de kilometri am o mare surpriza sub forma unui indicator pe care scrie mare Gura Humorului. Aaaah, nu! Bou mai sunt, am gresit drumul. Eu ma gandeam la cai verzi pe pereti si la cum sa ii depasesc pe lentomanii din fata mea, iar I-oana facea eforturi disperate sa imi spuna ca sunt dobitoc, dar eu o ignoram. Ma intorc pentru ca trebuie sa parcurg integral drumul Bistrita - Marginea, accelerez, o iau in sus pe pas si in varf inteleg si de ce i se spune Pasul Palma. Este o sculptura acolo care arata ca o mana mare. Incep sa cobor si tot astept drumul ingrozitor de care imi vorbea Pomo, dar, in afara de cateva petice in asfalt nu gasesc nimic atat de grav. Ma bucur ca vremea este buna, este soare, racoare si imi place foarte mult merg la drum, calare pe Tweety.

Ajung la Sucevita unde trebuie sa ma intalnesc cu Pomo. Imi pregatesc bagajele, le incui si, exact cand sunt gata, apare, calare pe motocicleta lui Honda - Silver Wing, impreuna cu Petru, pe un Tenere carpit de foarte multe ori. Petru este student in anul trei, la arhitectura, in Iasi, destept si articulat si ma bucur ca am doi oameni cu care pot vorbi despre ce vad. Intram in interiorul fortificatiilor, platesc intrarea 3 lei si vad ca aici taxa foto este diferentiata in functie de unde vrei sa faci poze. In exterior este 8 lei si in interior este 10 lei. Ma intreb daca le-ar aduna, im ipoteza ca as zice ca ca vreau sa fac poze si inauntru si in afara. Sictir. In curtea manastirii ne plimbam toti trei si asupra mea se revarsa o mare de informatii. Pomo isi ia foarte in serios functia de ghid si are cate o poveste pentru orice lucru, cat de mic, iar cu Petru vorbesc despre stiluri, elemente de arhitectura, solutii de rezistenta, functiuni ale spatiilor ascunse din biserica si multe altele. Mi-e teama doar ca nu o sa pot sa retin nici un sfert din lucrurile interesante pe care mi le povestesc cei doi baieti. Vad ca pot intra in biserica si pot face chiar si cateva poze. Ma bucur sa vad legendarul sistem de boltire al turlei centrale, specific zonei, facut volumetric prin doua intersectii succesive de cate trei cilindri.
Iesim si ne intoarcem la motoare. De aici mergem spre Marginea, la un atelier de ceramica neagra, specific zonei, dar, din pacate, fiind duminica, astazi nu pot sa vad lucratorii cum modeleaza vasele din lut pe roata olarului. Mi se explica insa procesul. Se pare ca vasele, dupa ce se modeleaza, se lasa la uscat o vreme si apoi se baga in cuptor, de unde nu se evacueaza fumul. Rezulta obiecte de ceramica innegrite, mate si foarte interesante. Eu nu obisnuiesc sa poftesc sa cumpar lucruri aiurea, dar, daca nu as fi pe motor, cred ca as fi luat ceva de aici. Imi plac obiectele astea pentru ca au personalitate si se site ca au iesit din mana cuiva. Vizitam si un mic muzeu de obiecte traditionale, aflat in curtea atelierului si ne intoarcem la caii nostri. Silver Wing-ul lui Pomo are doi cilindri in V, verticali, perpendiculari pe axul motorului si Pomo face misto spunand ca motorul lui arata ca un dulap pe roti, dar macar are cilindrii in erectie. Ma doare burta de atata ras. Este ora pranzului asa ca Pomo ma duce la casa batraneasca a parintilor lui, unde toata familia a pus-o de un gratar. Ii cunosc cateva rude, manacam serios, ma plimb prin curte, fugarim prin hambar niste gaini care au scapat si imi sunt aratate gospodariile ramase asa de zeci de ani. Cateva constructii ar putea fi oricand mutate intr-un muzeu al satului, dar sa le vad asa, in realitate, functionale, mi se pare mult mai interesant. Le cer voie si le fac poze unchiului si matusii lui Pomo, oameni batrani, dar care tin sa isi pastreze portul.
Satui de acum, plecam spre Putna. Mergem toti trei, in formatie, egal, ordonat, eu sunt acum la mijloc, incadrat de cei doi ghizi si este foarte tare. Nu stiu de ce, dar imi place foarte mult senzatia asta de particica dintr-un sir, de pozitie intr-o formatie in care toti isi fac treaba cu grija si mergem in gasca. Iar mi-a aparut pe fata zambetul ala tamp de la inceputul turului, dar acum nu se prea vede de barba.  Ajungem la Putna, intram in curtea bisericii si vedem mormantul lui Stefan cel Mare. Ghidul meu responsabil cu istoria imi spune ca este o teorie conform careia mormantul ar fi de fapt exact in dreptul intrarii, sub prag pentru ca asa a vrut domnitorul, sa fie calcat in picioare de toti cei care intra in lacas, ca pedeapsa pentru ca nu si-a onorat toate promisiunile. Trag cateva cadre la interior desi teoretic nu am voie si nu am platit nici macar pentru exterior si apoi mergem in muzeul de alaturi. Aici intrarea se plateste cu 3 lei, nu am voie deloc sa fac poze si vad multe obiecte vechi de cult, acoperaminte pentru pietre funerare, harti si, piesa de rezistenta, sabia lui Stefan. Pomo imi spune ca sabia este de fapt o copie (ceea ce se vede si pe plaselele facute la strung), iar originalul este expus intr-un colt intunecat din muzeul din Istanbul.
Dupa ce iesim din manastire, mergem la chilia lui Daniil Sihastrul, aflata foarte aproape, dar semnele ne indica o ruta ocolitoare, pentru ca podul din fata ar fi stricat. Ruta trece pe un pod improvizat, de pamant, foarte denivelat, cu gropi si Pomo are mari probleme. Eu cu Tweety suntem de acum in elementul nostru si Petru ne urmeaza voiniceste. Ajungem la chilie, o camera sapata intr-o stanca de la marginea unei paduri si stam putin sa se racoreasca Pomo si sa vad de ce imi vibreaza asa de tare aripa de plastic de la roata din spate. Petru, care a stat in spatele meu, spune ca face ca dracu’. Vad ca s-a rupt o prindere mica de plastic si imi propun sa o rezolv diseara sau maine dimineata, acolo unde voi sta. Pe la ora 18.00 plecam spre Radauti, unde Pomo stie o pensiune unde pot dormi. Pe drumul de intoarcere vreau sa ma bucur de drmul stricat, prin gropi, merg cu Tweety mai tare, topaim prin niste balti si exact cand ma asteptam mai putin, fata imi aluneca pe un lemn dintr-o baltoaca si ma impinge pe exteriorul drumului, prin noroaie. Redresez, franez si reusesc sa opresc, dar Tweety este prea inclinat si piciorul meu s-a afundat prea mult in clisa vascoasa asa ca il scap direct in namol. Nici nu gandesc si mainile mele apasa automat butonul rosu si scot contactul. Na, daca m-am crezut viteaz, uite ce patesc. Petru vine in spatele meu, cu ochii cat cepele. He, he, he, unde esti tu, Mircea, sa vezi cum s-au inversat rolurile? Ii fac semn lui Petru sa stea linistit, ma opintesc si Tweety este iar vertical. Ma sui, pornesc, derapez intr-un mare fel incercand sa ies din noroi, redresez si iata-ma din nou pe drum. Foarte tare. Nici macar nu mai simt adrenalina in vene. Cum m-am obisnuit eu cu situatii de genul asta... nu imi vine sa cred. Ma oftic, insa, pentru ca aceasta cazatura a fost total gratuita. Puteam sa merg mai potolit.
Mergem spre Radauti, lumina devine mai calda, iar ma complac in poziti mea din formatie, ne miscam foarte disciplinat, Pomo care conduce sirul merge regulamentar, depasim pe rand si refacem formatia,  ascult “Bohemian Rhapsody” si ma gandesc ca, daca as vinde clipe din viata mea, astea ar fi foarte scumpe. Ajungem la pensiune, este frumoasa, cu terasa, cu camere curate, cu baie in camera, in centru si costa 100 de lei pe noapte cu mic dejun. Ii spun baiatului cu care vorbesc ca daca imi baga si o masina la spalat stau aici, este de acord si ma instalez. Pomo se duce pana acasa, fac un dus, imi duc hainele murdare jos si ma simt ca dracu’ pentru ca nu ma lasa sa merg eu la masina de spalat. Spalatoria este dupa bucatarie si nu am voie prin fluxurile de preparare, asa ca imi spune ca se ocupa el. Hainele mele murdare, dupa cativa munti si bocanci uzi, put ca naiba. I le dau si il previn ca sunt periculoase, dar, dragut, zambeste si imi spune ca nu conteaza, eu sa fiu multumit. Ma imbrac de oras (cat de cat) si il sun pe Pomo care apare repede ca sa mergem la manastirea Bogdana care este cateva strazi mai departe. Aici nu este nicio taxa, nicio intrare, ne plimbam in voie. Picura exterioara de pe biserica a disparut aproape total, dar a ramas cea interioara, veche si creand o atmosfera foarte intunecata si interesanta. Imi place foarte mult. Asa, parca spatiul are un sens, parca imi spune ceva, ma duce cu gandul la o divinitate si are o poveste de impartasit.
De aici mergem sa ne mai plimbam putin prin oras si sa mancam pentru ca mie mi s-a facut foarte foame. Pomo imi face cunostinta cu ciorba radauteana, chiar la restaurantul care a inventat-o si imi place foarte mult. Este un fel de ciorba de burta cu pui. Mie ciorba de burta nu prea imi place, dar asta este absolut delicioasa. Vorbim o gramada, despre oras, despre zona si imi confirma si el ceea ce imi spuneau baietii sus pe Rarau. El spune ca Bucovina este diferita de Moldova pentru ca a fost o vreme colonizata de Austro-Ungari, fiind o legatura intre Transilvania si Galitia si, astfel, se simte din plin influenta vestului. Imi arata in oras foarte multe case nemtesti, la care pot recunoaste foarte usor stilul renascentist german si multe case evreiesti, tipice, cu magazinul jos si locuinta deasupra. Ne intalnim si cu Petru si mergem sa mai bem o bere, la un bar din zona, spunem bancuri, radem si ma intorc in camera mea la ora 23.00. Mai butonez pana pe la 2.00 si ma culc obosit, dar zambind. Imi plac bucovinenii astia.

Dimineata vine brutal de repede, la 6.00. Termin de postat si ies afara sa mananc si apoi sa il gadil pe Tweety la aripa din spate. Desfac tot ce trebuie, repar aripa cu doua coliere si, exact cand am totul insirat in jur, incepe sa ploua tare. Sa-mi trag una! Ma grabesc sa montez totul la loc, ma ud nitel si nu pot sa cred ce ghinion am avut. In plus, acum ceva timp am vorbit cu Andrei Bruja care mi-a spus ca nu reuseste sa imi faca rost de cauciuc mai repede de o saptamana, cand eu ar trebui sa fiu undea prin Dobrogea. Oricum, macar m-am obisnuit cu voblajul ocazional si acum de abia daca il mai simt. Am impresia ca are legatura si cu cat de mult si inegal incarc coburii pentru ca in ultima vreme pare ca s-a ameliorat foarte mult. Ma duc inapoi in camera, imi iau rufele aproape uscate de la femeia care face curatenie, le insir pe toate pe pat si il astept pe Pomo. Inainte sa plece, femeia de serviciu imi spune ca vorbesc foarte bine romaneste. Pai, da, ce ai vrea sa vorbesc? Chineza? Si ea m-a confundat cu un strain. Asta devine deja o problema, mai ales ca acum nu eram nici pe motor, nici cu aparatul la gat, ci imbracat simplu si in sandale.
Apare si Pomo, la 9.30 si mergem mai intai la Muzeul Etnografic, foarte aproape de pensiune, unde vad multe lucruri interesante: vechi fuioare, haine, vase, sisteme de macinat sau strivit, cateva razboaie si un atelier de olarit functional. Pot chiar sa vorbesc cu olarul care imi explica exact procesul necesar realizarii unei piese de ceramica. Apoi, iesim din muzeu, mergem inapoi la pensiune, prin ploaie, ne echipam si plecam pe motoare spre Volovat, o biserica de piatra, intr-un cimitir ingrijit, dar mai intai oprim sa vedem o ciudatienie a orasului Radauti - calea ferata care trece prin cimitirul orasului Radauti. Spre Volovat suntem cu ochii pe cer sperand sa se opreasca ploaia si, cand ajungem, nu remarcam nicio schimbare. Intram, ne refugiem de ploaia mocaneasca si asistam la finalul unei predici tinuta de un preot ortodox, impopotonat din cap pana in picioare cu hainele specifice. Nu aud predica de la inceput, dar aud finalul in care isi cam cearta enoriasii, ii previne sa fie cuminti in postul care abia incepe si le spune ca pot merge si la alte biserici, dar neaparat sa se asigure ca sunt Ortodoxe. Altfel, probabil nu sunt compatibile si dau saracii sateni eroare. Apoi au nevoie sa fie resetati.
Iesim afara, ploaia pare ca se domoleste si merg dupa Pomo pana la Arbore, o alta biserica din patrimoniul UNESCO, nu inainte sa mai oprim in satul unde Pomo gaseste niste conotatii porno: satul Clit. Intram si iesim din sat (ha, ha), Pomo se amuza foarte tare si ajungem repede la Arbore. Aici, femeia de la intrare nici nu se oboseste sa ne ceara bani pentru taxa foto, sau intrare, ne lasa sa ne plimbam in voie, mai ales ca interiorul bisericii este mare parte in renovare. Fac cateva poze, Pomo culege cateva mere destul de bune dintr-un pom din curte, ne bucuram ca ploaia s-a oprit si plecam spre mina de sare Cacica.
Aici nu e taxa foto, ar fi culmea, intrarea este 10 lei si zona vizitabila nu este atat de mare ca salina de la Slanic Prahova sau cea de la Turda, dar este amenajata cu mare grija. Au o sala de bal, un mic lac, un teren de sport, capela,  zona de mancat, se pot vedea vechile sine de vagonet si lifturile, iar peretii sunt mult mai aproape, salile mai mici, in asa fel incat se poate vedea si procedeul prin care a fost extrasa sarea, prin dinamitare, sau manual, cu tarnacopul. Ma bucur de racoare si sporovaiesc cu Pomo in timp ce ne plimbam prin galerii. Iesim afara pe la ora 14.00 si plecam spre Manastirea Humor. Iar fentez taxa foto, intrare nu trebuie sa platesc si ma uit la pictura care, ca la toate manastirile este degradata mai mult pe una din fatade, probabil pe cea expusa mai mult intemperiilor. Urcam intr-unul din turnurile romanice din incinta si descoperim ca sunt accesibile scarile abrupte din peretii dubli. Ajungem cu greu, mai mult pe lat si in patru labe, in zona balconului de lemn de sub acoperis. Descopar si locul unde ar fi fost urmatoarea rampa in sus, cea care dadea deasupra boltei, dar vad ca a fost astupata. Intram scurt in biserica, dar nu am voie sa fac poze asa ca ma multumesc sa ma uit pe pereti. Imi placea mai mult atmosfera intunecata de la Bogdana.

Mai mergem cativa kilometri, putini pentru ca aici toate distantele par sa fie destul de mici si ajungem la Voronet. Cred ca numarul de turisti de aici este concurat doar de cei de la Moldovita. In fata este un bazar imens unde iar se vand bate de baseball si masti cu Scary Movie, parcarea este aproape plina si ne calcam in picioare cu foarte multi oameni. Platim 3 lei pentru intrare, o maicuta foarte lenta si aparent bulverstata imi da un bilet, intram si vad ca aici au alta inventie de taxa. “Foto normal” costa 8 lei si “foto digital” costa 10 lei. Ma buseste rasul si ma intreb cum fac diferenta. Imi bag aparatul in rucasc, vizitez toata curtea, intru in biserica unde iar nu am voie sa fac poze si oricum se renoveaza pictura din tot naosul ies afara si incep sa clicai aparatul, la un loc cu ceilalti turisti. Biserica este asemanatoare cu toate celelalte din punct de vedere al planului si al volumului, dar se remarca intr-adevar acel albastru intens din pictura exterioara. Fresca se pastreaza destul de bine aici, sau este intretinuta cu grija si are acelasi canon si apect ca toate celelate, cu mici variatii interesante in zonele marginilor.  Chestia aia cu ulciorul care nu merge de multe ori la apa se pare ca se aplica si la mine, pentru ca, intr-un tarziu, aparatul meu atrage atentia unui paznic aschilambic, dar cu fata de om important. Il vad ca se indreapta spre mine si ma bucur ca am apucat sa fotografiez cam tot ce mi se parea intersant, dar continui pentru ca vreau sa vad ce se intampla. Vine in lateralul meu, imi vorbeste intr-o engleza proasta si am impresia ca imi cere biletul. Ma fac ca ploua, il ignor. Repeta, ma uit la el, dau din umeri si ma intorc cu spatele. Insista, vine in fata si ma intreaba de biletul de taxa foto. Daca imi vorbesti in engleza, acum cine sunt eu sa iti fac viata usoara? Ii raspund in cea mai complicata engleza care imi vine in minte ca am platit intrarea si ii arat hartia. Nu, nu e bine, taxa foto! si arata spre aparat. Da, aparat, ii raspund eu, foarte bun aparat si mai fac niste poze. Vad ca deja incepe sa se enerveze. Pleaca, lent se duce la intrare si vad ca imi taie un bilet. Eu fac poze, asa ca sa ma distrez, multe, insisent. Vine inapoi si imi arata biletul pe care scrie “taxa foto si video” si este o casuta lasata libera unde au trecut cu pixul un 6. Pai la intrare nu era 8 sau 10? Este la mica intelegere? Cat timp a fost plecat, ii zic lui Pomo sa nu se bage, sa stea deoparte. Ma gandesc sa ii iau biletul, sa ii multumesc si sa plec, dar deja cred ca fac circ prea mare. Ii arat din nou biletul meu, ii spun ca e ok si ma intorc iar cu spatele. Deja s-a enervat, eu mustacesc si imi cere direct “money”. Ii spun ca nu ii mai dau bani si asta intelege. Imi face semn nervos sa ies afara. Na ma, ca nu vreau. Ma plimb in continuare si el este scai dupa mine. Pun aparatul la ochi sa mai fac o poza si vrea sa puna mana pe lentila. Ma dau un pas in spate si ma gandesc ce s-ar intampla daca l-as trosni acum. Totusi, am inspiratia sa imi dau seama cat de aiurea ar fi sa ma bat cu un paznic de manastire, chiar in curtea bisericii si ii spun iarasi, cat de complicat pot, ca macar sa se chinuie sa inteleaga, sa nu mai puna mana pe mine si daca nu ii convine sa cheme politia. Macar cei din celelalte locuri probabil isi dadeau si ei seama ca taxa este o aiureala si nu se mai chinuiau sa mi-o bage pe gat, dar acum, daca cimpanzeul asta important vrea sa faca el ordine, macar sa se chinuie. Tace din gura, dar ramane langa mine. Ma mai invart putin, mai fac cateva poze cand este cu spatele, deja il simt un pachet de nervi si, intr-un final, ma plictisesc sa il au peste picior si ies afara. Uite ca am fost dat afara din biserica. Foarte tare. Afara ma amuz cu Pomo, rad, dar imi dau seama ca si eu mi-am facut nervi. Acum, cred ca abordarea mea nu a fost o idee prea buna pentru ca am facut circ nenecesar. Mai bine ii explicam direct si ferm, in limba lui, ca nu sunt de acord cu taxa si saream direct la sfarsit, la chemat politia daca nu ii convenea. Oricum nu avea ce sa imi faca si cred ca nu ar mai fi incercat sa puna mana pe mine. Oricum, ar fi fost mai corect asa. Acum este tardiv, ne suim pe motoare si plecam spre Suceava. Pe drum, incepe sa ploua tare, probabil din cauza injuraturilor paznicului, asa ca oprim sa imi pun costumul de ploaie. Pomo nu are, spune ca deja s-a udat la cizme, dar o sa se duca la prietena lui, in Suceava si o sa se usuce acolo.
Ajungem la Cetatea de Scaun, ploaia s-a oprit, a iesit si soarele si ne plimbam pe ziduri. Cetatea este mai mare si mai complicata decat Cetatea Neamtului, dar nici pe departe asa de renovata. Acum se lucreaza la ea. Platim intrarea care este sase lei, de alte taxe nici nu vreau sa aud si ne plimbam putin prin curtile interioare. Pe ziduri se vede o urma alba de unde s-a inceput reconstructia. Anticipez ca acest loc o sa arate la fel ca Cetatea Neamtului si iarasi ma gandesc daca asta este cea mai buna abordare: un muzeu kitschos care seamana cu un parc de distractii. Mai bine ar face inauntru o crasma si un hotel. Macar asa ar fi mai cinstit. Ma intorc cu gandul la experienta mea de la Calnic. Ah, ce frumos era acolo dimineata, cand m-am urcat in turn, in pijama si in sandale.
De la cetate coboram la biserica manastirii Sfantului Ioan cel Nou si, in parcare, ma despart de Pomo. Este tarziu si ar trebui sa plece, il asteapta prietena, iar eu voi merge de aici in alta directie. Ii multumesc pentru ajutor si, mental, il clasific printre cei mai frumosi oameni pe care i-am intalnit in turul meu. Avea dreptate Catalin cand spunea ca o sa intalnesc si “oameni” in Moldova si Bucovina. Si ce oameni... Eu, la 22 de ani nu cred ca as fi fost in stare sa fiu ghid pentru cineva asa cum a facut-o el. Ne luam ramas bun, ii fac o poza de despartire si intru in manastire. Aici totul este la liber si singurii care pazesc intrarea sunt cativa cersetori enervanti. Vizitez manastirea, pictura de pe peretii exteriori de abia se mai vede si inauntru asist putin la o slujba. Ma simt prost sa merg pana in fata sa fac poze, asa ca stau undeva mai in spate, in pronaosul marcat foarte slab. Da, clar, nu simt ca ma integrez aici. Sunt ca un intrus, un strain si ma simt in plus. Am impresia ca toti se uita la mine si ca ii deranjez, dar cred ca este doar in capul meu. Nu stiu de ce, dar nici in templele budiste din Nepal nu m-am simtit asa de in plus.
Ies afara, dau sa plec cu Tweety si ma sacaie cersetorii. Zona asta imi pare acum o regiune a contrastelor umane. Cei cu care ma intalnesc sunt ori foarte buni ori foarte varza. Cersetorii astia din jurul meu sunt extrem de agasanti si insistenti, asa ca ma grabesc sa plec spre Dragomirna.

Ajung la manastire la ora 18.30, este inchisa si incep sa ma uit dupa cazare. Urmaresc niste semne pana la vila Anca unde un om care repara poarta imi cere 100 de lei pe pat, fara niciun fel de mancare si fara sa pot sa mananc la ei, asa ca il refuz direct. Intorc, o iau inapoi prin sat si il intreb de cazare pe un om dintr-o caruta. Scoate un sunet dezarticulat si imi face semn cu mana sa merg inainte. Bine, asta probabil era veriga lipsa si nimeni nu l-a descoperit pana acum. Mai intreb cativa oameni si ajung iar in fata manastirii unde gasesc un camping ce are si casute. Femeia de la intrare imi cere 40 de lei pentru o casuta, dar daca nu deranjez si cealalt pat imi ia doar 20 si ma si hraneste. Este perfect. Il pun pe Tweety langa niste copaci, in fata casutei surprinzator de curata, mananc o corba radauteana si niste mici, iar apoi, exact cand incepe sa toarne, eu ma bag in pat si scriu pana adorm. Mi-e bine. Rutina zilnica mi-a intrat in sange si imi confera o siguranta si o senzatie foarte placuta de independenta. Imi amintesc de peretele din Baia Sprie, cu intrebarea lui ciudata si ii raspund: Suntem bine!