Nu vreau sa ma gandesc !

Pe la ora 5.00 ma ploua si ma bate vantul. Vad ca s-a deschis lucarna mica din acoperis si ma intind sa o inchid mai bine. Mai dorm putin si apoi ma apuc sa scriu. Sunt mahmur, ma doare capul, si nu prea am chef. Este prima data cand ma simt asa. Acum  ceva timp, in urma unui mic accident la o scufundare am ramas cu o sensibilitate la un sinus pe partea stanga a fetei si vad ca scufundarea de ieri, impreuna cu raceala mea mai veche, de spatamana trecuta, si mahmureala dupa vodka de ieri, imi dau o senzatie ciudata si neplacuta. Pe la ora 10.00 ma urnesc, imi duc bagajele la Tweety si exact cand ii scot prelata incepe sa ploua. Bah, ce noroc. Tweety se uita la mine incruntat si nu ii vine sa creada ca il pun sa mearga pe o vreme din asta. Hai ba, ca ai vazut mai rau. Singura diferenta este ca acum este si cald.
Ma opresc la centrul SCUBA sa imi iau ramas bun de la Alina si Nicu. Imi spun ca merg si ei spre Constanta ca sa isi rezolve niste probleme, profitand de vremea rea si de lipsa clientilor si ca ar trebui sa trec si pe la Dan care sta in hotelul de alaturi, sa iau pozele de ieri. Merg putin prin ploaie pana ma ud bine si il vad pe Dan in receptie. Imi transfera pozele, ii promit sa mentionez autorul pe pozele lui si plec spre Tweety. Este ora 10.30 si la ora 12.00 trebuie sa ma intalnesc in Constanta cu Ella, ultimul meu ghid din acest tur. Imi pun pe mine costumul de ploaie si Tweety protesteaza. Nu prea ii convine ca il pun sa mearga pe vremea asta, parca vibreaza mai mult si derapeaza pe nisipul ud. Da, bai canar, nici mie nu imi convine, dar nu vreau sa las fata sa astepte aiurea. Mergem pe soseaua lata, si la un moment dat, ne blocam in trafic. Inaintez incet, foarte incet si tot sper sa fie un blocaj mai in fata. Nu e. Asa e drumul. La ora asta, pe vremea asta, toata lumea a iesit din statiuni si se indreapta spre Constanta. Acum regret ca imi inchei turul aici, in aglomeratia litoralului, unde nu am mai fost de cativa ani, tocmai incercand sa fug de haosul de aici. Macar ploaia inceteaza si asfaltul devine uscat, dar coloana lunga de masini inainteaza din ce in ce mai greu. O sa intarzii. Deja este aproape ora 12.00 si eu nu am intrat nici macar nu in Eforie. Opresc, o sun pe Ella, imi cer scuze si continui sa merg mai departe. Depasesc pe toate partile, in cateva locuri o iau pe trotuar, mor de cald in hainele de ploaie, dar nu am timp sa ma opresc sa le scot si ajung cu fix o ora intarziere. Nu imi vine sa cred ca am facut doua ore si jumatate din Vama pana in Constanta. Imi scot costumul de ploaie si las vantul sa ma usuce pana cand apare si Ella, ce a intrat sa isi omoare timpul intr-un magazin. Ultimul meu ghid, ce mi-a scris dupa plecarea mea in tur, se pare ca trebuia sa fie si cel mai tanar si cel mai placut vederii. Ella, o pustioaica de 18 ani, draguta, articulata, rebela, vrea sa dea la medicina in Cluj si isi ia rolul de ghid foarte in serios. Si-a facut un plan clar, are o lista de obiective pe care vrea sa mi le arate si ma duce pe un traseu bine gandit. Mai intai mergem sa vedem harta asezarilor antice din Dobrogea, realizata din placari de piatra pe fatada unei cladiri. Aceasta harta este un motiv recurent in Constanta, dar aici, in centru, spune ca este cea care ii place cel mai mult. Ne plimbam pe strazi, imi arata bulevardul unde la sfarsit de saptamana iese toata protipendada sa isi etaleze jucariile, trecem pe langa muzeul de arheologie, o cladire interesanta, neo-romaneasca si ajungem la Mozaicul Roman. Aici s-a pastrat o mica zona din vechiul Tomis si se pot vedea cam 450 din cei 2000 de metri patrati de mozaic frumos lucrat cu modele florale si geometrice. Intotdeauna cand ajung in cate un loc de genul asta, unde vad urme ale civilizatiei romane, atat de sofisticata si infloritoare, ma intreb unde am fi acum daca nu ar fi existat Evul Mediu. Imi place si arhitectura muzeului, simpla, curata si intr-un contrast placut cu exponatele. Mie imi este foame, asa ca mergem sa mancam la terasa la Cin-Cin. Apuc doar sa comand, moment in are sunt sunat de cineva de la Radio Romania International ca sa dau inca un interviu. Nici nu am timp sa ma gandesc prea mult si iar vorbesc pentru multi oameni, dar de data asta parca nodul ala din stomac parca nu mai este atat de mare. Sper doar sa nu fi spus vreo tampenie. Este urat ca o las si pe saraca fata sa manace singura. Ce-o fi crezand despre mine? Cat de porc sa fiu sa intarzii o ora si apoi sa plec de la masa ca sa vorbesc la telefon. Termin, iar imi cer scuze si sper sa nu se supere prea tare. Cred ca avea dreptate Diana cand imi spunea ca m-am salbaticit. Stam nitel la povesti, Ella imi zice ca ar vrea sa mute muntii, sa plece, sa calatoreasca, este foarte suparata ca au lasat-o balta niste prieteni cu care trebuia sa mearga pe Transfagarasan si imi amintesc cum era cand atarnam si eu la unul sau altul sa mearga in cine stie ce tura pentru ca nu puteam singur. Incerc sa ii explic ca este foarte bine sa fii singur sa faci ce vrei, cand vrei, sa nu depinzi de nimeni si nu ai nevoie de nimic altceva decat de dorinta de a pleca, dar imi inchide gura cu argumentul “Eu sunt fata si pentru noi e mai periculos”. Da, asa e, dar parca totusi...
De la masa mergem la Casa cu Lei, o casa emblematica pentru oras, dar mai putin cunoscuta. Desi se pierde in peisaj, constructia eclectica pe fatada careia se gasesc elemente preormantice si genoveze are un stil si un aer foarte interesant. Ulterior, aflu amuzat ca, inainte sa fie o ruina ferecata, inainte sa fie restaurant, a fost un bordel nedeclarat unde se strangea toata lumea buna a Constantei. Acum este un lacat mare pe usa si cei patru lei ce stateau mandri la capatul coloanelor de pe fatada principala, privesc inerti si resemnati in zare.
De aici se vede o biserica frumoasa, catolica, din caramida rosie in care intram putin si ne palace spatiul interior. Nici Ella nu mai fusese aici si este bucuroasa ca a gasit un loc nou. Mergem la moschee sa urcam in minaret. Aici se plateste intrarea, 4 lei, vedem spatiul de rugaciune si urmarim o scara in spirala pana sus in turn. De pe balconul ingust vedem orasul, dar ne bate vantul infiorator de tare. Vremea este rea si nu da semne ca se va imbunatati curand. Totusi, este bine ca nu mai ploua. Coboram, margem sa vedem catedrala ortodoxa si ne oprim langa Cazino care este intr-adevar foarte interesant, arhitectura si decoratiile exterioare sunt fascinanate si inteleg de ce este emblema orasului. Mi se pare mare pacat ca este lasat in paragina si stiu ca exact acum este in toi un mare scandal despre cine sa il ia si cine sa se ocupe de el. Faleza este plina de lume iesita la plimbare, asa ca incercam sa ocolim cazinoul pe latura dinspre mare. Accesul pe terasa din spate este interzis asa ca ajungem pe stabilopozi si reusesc sa vad si fatada din spate dupa ce ma catar pe un zid, sub privirile a doi puradei ce au sarit gardul ignorand semnul. Ella vrea sa ii fac niste poze printre stabilopozi, clicai aparatul si plecam mai departe pe faleza, pana in port unde vad cateva veliere mici si incep sa visez cum ar fi sa invat sa navighez si sa fac o calatorie lunga pe o barca cu panze. De aici, ne intoarcem la Tweety ca sa mergem in zona unde o sa si stau si unde pot vedea delfinariul. Ella da niste telefoane, apare un baiat cu o masina si eu ii urmaresc pana la o casa micuta, cu o gradina si mai micuta, unde o cunosc pe Kesy, gazda mea tatara. Chiar ma intrebam cum de sunt atatea comunitati de musulmani prin zona si ma bucur ca o sa am ocazia sa stau de vorba cu cineva din interior. Camera este foarte curata, dar si foarte calduroasa si nu are geam spre exterior, iar baia este in curte. O intreb cat vrea ca sa stau o noapte si imi cere direct 100 de lei. Mie nu imi place sa negociez si ii spun ca este prea mult, dar da repede mai jos. Nu imi place deloc stilul asta. Nu stiu cum gasesc unii placere in jocul asta, dar mie imi repugna total. Ma invoiesc pentru 80 de lei si imi desfac bagajele. Ma schimb, ma fac mai prezentabil si plec alaturi de Ella spre delfinariu. Aici gasesc o coada pana la coltul strazii si vad ca au comasat in acelasi parc (si acelasi bilet) trei lucruri: delfinariul, planetariul si o microrezervatie ca un fel de gradina zoologica. Ne facem un calcul si decidem ca nu are rost sa stam la toata coada asta asa ca plecam mai departe prin parc, in jurul unui lac, pana intram in satul de vacanta. Aici incepe haosul. Mergem pe o alee larga flancata de ambele parti de tonete si gherete unde se vinde orice, de la haine si ochelari pana la covrigi, kebap, papuci si alte trancanele. In plus este ingrozitor de aglomerat.si ma calc in picioare cu tot felul de oameni care mai de care. Pe de alta parte, este foarte haios pentru ca este ca si cum as fi luat toti oamenii pe care i-am intalnit in excursia mea, oameni din toata tara, si i-as fi pus la un loc, iar eu ar trebui sa recunosc care de unde este. Sunt din toate genurile, de peste tot si ma simt ca intr-o gradina zoologica, uitandu-ma la toate animalele in acelasi timp. Ajungem si in zona parcului de distractii o provoc pe Ella la un air-hockey si parca se transforma din ghidul cu raspunsuri la toate, in copil razaret si cu ochii mari. O bat de doua ori si apoi imi pare rau. Nu degeaba imi spune tot timpul Ioana ca nu stiu sa ma joc si ca iau totul prea in serios. Oricum, cateva minute mai tarziu imi da clasa la un simulator de motociclete pe care eu nu ratez niciun stalp, bolovan sau tufis, dar ea il parcurge usor si natural. Mergem mai departe, spre Mamaia, ajungem in zona cluburilor de fite, vad si gondola si acum pot sa mor fericit. Ce ma faceam eu daca nu treceam pe aici, prin haosul asta? Oricum, asa cum ii spun si Ellei, este un punct valoros din punct de vedere turistic, asa ca ar fi trebuit sa am pe lista si balciul asta. Na, gata. S-a facut tarziu, mancam un aluat mexican ciudat, pe care il luam de pe strada, ne uitam la un scamator care face o gramada de smecherii si ne intoarcem. Ghida mea trebuie sa mearga acasa, iar eu am de povestit si butonat, asa ca luam un microbuz si ne ducem fiecare pe drumul lui. Imi face mare placere sa vad tineri ca Ella care viseaza la calatorii si aventuri spectaculoase, citesc si au si alte pasiuni in afara de butonasele de pe facebook. Da, clar, am imbatranit. Si nici macar nu am facut 30 de ani. Imi pare foarte bine ca am stat astazi cu Ella care, asa expansiva si vorbareata, m-a facut sa uit ca sunt la final si ca aproape mi-am epuizat lista de locuri de vazut. Ii multumesc si ma duc sa ma culc.




















A doua zi dimineata ma trezesc devreme, butonez pana pe la ora 9.30 si apoi vorbesc cu Kesy pana plec. Imi da si ceva de mancare si imi vorbeste despre comunitatea lor. Aparent au ramas aici de cand Dobrogea a fost sub stapanire otomana, dar zice ca ei nu sunt turci, ci tatari. Au venit din Peninsula Crimea si au ramas aici, dar si-au pastrat traditiile, anumite obiceiuri si chiar si limba. Intre ei vorbesc “tataraste”. Kesy este croitoreasa si este foarte directa, dar primitoare si familiara. Ma roaga sa ii arat pozele de pe drum si se bucura sa descopere cateva locuri despre care nu stia, imi povesteste de copii ei si recunoaste singura ca mi-a luat cam multi bani, dar promite ca o sa se revanseze urmatoarea data cand trec pe la ei. Aparent, in zona litoralului este un sistem smecher cu cazarea. Sunt oameni la marginea drumului care ofera cazare, dar de fapt ei nu sunt decat intermediari, doar te conduc la adevarata gazda si isi iau comision de la ea. In felul asta, gazdele care nu au pensiuni autorizate, sunt protejate de controale, dar sunt la mana intermediarilor.
Plec spre nord. Am vazut la televizor, intamplator, niste imagini cu Histria si mi-a placut, asa ca mi-am propus sa merg si acolo inainte sa ajung la Vadu. Alimentez, intru putin la banca sa mai mut niste bani de colo colo si ies din oras. Astazi ma inteleg bine cu Tweety. Simt iarasi cum ma conectez la el, cum pozitia in sa si comenzile sunt atat de placut de familiare si vajaim impreuna pe drumul drept. Acum realizez brusc si brutal ca aproape mi-am terminat lista de obiective. Mai am doar unul singur, ultimul – epava de la Costinesti – si trebuie sa astept sa se linisteasca marea ca sa merg acolo. Sunt trist. Am ajuns la final. Pe marginea drumului sunt campuri largi, intinse, de floarea soarelui si toate florile sunt si ele triste. Nu mai au chef sa se uite dupa soare. Nu stiu de ce sunt trist, dar asta simt. Nu mi-e dor de casa. Acum as mai sta pe drum. Ma simt foarte bine in rutina mea, calare pe Tweety, avand toata casa in spate, singur. Mi-e bine. Am un echilibru, am ritm, sunt liber si sunt singurul care decide pentru mine. I-oana imi spune foarte tarziu ca trebuia sa fac dreapta la o intersectie, iar acum nu pot sa intorc peste linia dubla continua si cele doua benzi pe sens, asa ca ocolesc putin si intru pe un drum mai prost. O sa imi fie dor sa-mi boscorodesc ghida mea electronica, blonda si toanta. Si iar ma intorc la gandurile mele. Eu ce o sa fac acum? Cum pot sa ma intorc de la viata din ultimele doua luni la camasa si liniute pe ecran? Cum sa imi dau jos barba asta care imi povesteste despre tot ce am vazut si, mai mult, despre cat de bine mi-a fost pe drum. Ce ar fi daca as trage acum de acceleratie si as pleca in lume. As disparea.








Ajung la Histria si fac din nou ritualul cunoscut cu mutatul bagajelor. Mi-a intrat in sange. Casca in top-case, aparatul la gat, rucsacul in spate, geaca in rucsac, incuiat top-case-ul, incuiat bagajul de pe rezervor, gata. In muzeu capul nu imi sta deloc la ce vad. Sunt vase vechi, grecesti si romane, frize, basoreliefuri si altele. Ies afara si ma plimb prin cetate, fac o poza si cu vestita coloana ionica asezata acolo doar pentru turisti, pentru ca in realitate era mult mai inalta inainte sa se termine in capitelul cu volute si gandurile imi zboara aiurea. Hai ba, asta de m-ai inghiontit pana acum si m-ai tot pus pe un drum sau altul, ce trebuie sa inteleg? Unde trebuia sa ajung? Ce a insemnat toata chestia asta? Nu stiu. Imi propun sa ma gandesc la asta alta data, poate in timp ce inot spre epava. Acum mi-e frica sa sap prea adanc.
Plec spre Vadu si ajung la gospodaria doamnei Claudia, gazda mea zambareata si plina de viata. Ma primeste bucuroasa, imi da pepene rece si imi spune ca se bucura ca am ajuns. Da, si eu ma bucur, intr-un fel. O astept aici pe Ioana care vine din nou impreuna cu Smara si cu Raluca, la un loc cu mult alcool. Avem o casa mare si veche cu tot ce ne trebuie si o sa ne gospodarim singuri, dar anticipez ca mai mult voi sta pe plaja. Il pun pe Tweety la umbra, sub streasina si vad ca si el ma fixeaza ganditor si tacut. Da, bai, aproape am terminat. Nici tie nu iti convine ca de acum o sa stai ca prostu’ sa lancezesti in garaj, nu? Nu am receptie, dar ma chinui sa vorbesc putin la telefon, cocotat intr-un pom, scriu nitel si apar si ai mei la ora 22.00. Facem un gratar si incep o sticla de palinca din care bem cu spor. Pe la ora 1.00 ne si culcam, ametiti bine, rasetele ne rasuna puternic rostogolindu-se pe campul de langa noi si in mintea mea este gol. Mi-am inceput transformarea.
 

6 comentarii:

Ella :) spunea...

ma bucur ca a fost bine in constanta si la doamna kesy. multumesc pentru descriere, imi place foarte mult :D

ultimate update: plec pana la urma pe transfagarasan si transalpina, nu ma las batuta ! weekend-ul urmator voi fi pe un du-te vino interesant.

Anonim spunea...

Da, f urat sa stai dupa fundul altora cand vrei sa pleci.. Iar daca pleci cu cineva si stai mai mult deja devine enervant..
Si io ti-am zis ca iei prea-n serios... de-asta zic astia ca nu esti roman, pai romanu' are fatza de om serios?! tu esti neamtz... :d
Cred ca ma duc si eu in Contanta, sa-mi fie ghid Ella... :D Apropo, acum ca esti vedeta, si o sa apara admiratoarele, tu fiind casatorit, le poti pasa... :d

http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/ocolul-pamintului-in-opinci-gazeta-reface-traseul-incredibil-al-celor-4-romani-care-au-cucerit-lumea-252586.html

Catalin

Anonim spunea...

http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/romanii-care-au-cucerit-lumea-povestea-cutremuratoare-a-celor-4-studenti-care-au-pornit-sa-ocoleasca-pe-jos-pamintul-252230.html

Catalin

Anonim spunea...

La intoarcerea spre casa ...de la mare, m-am oprit cateva zile la niste prieteni la Bucuresti si abia acum am inteles perfect de ce nu-ti este dor de casa. Bucurestiul ma lasa rece...cu toate acestea, stiu ca de acolo se da ora exacta.

Mircea.C.

Mihai Cădariu spunea...

Hai ma.. nu mai scrii nimic de Simbata? Chiar atita tzuica aveti? :D

Dr simon Ponce md spunea...

Doamnelor și domnilor și adulții pot aplica pentru programul nostru de donatori, unde donatorii cu CERTIFICATUL lor de DONATOR pot dona și pot fi recompensați pentru salvarea unei vieți

Oferim donatorilor noștri 1187000 USD pentru rinichi

Donatorul care dorește să doneze alte organe poate specifica și...

Contact medic: drsimonponcemd@gmail.com
Pentru mai multe informatii..

Trimiteți un comentariu